o bere si un lac

"de fiecare data ai ales cea mai proasta cale". "m-am convins de cum esti si nu-mi place". sunt lucruri pe care le auzi de la persoane la care tii, si nici n-ai putea sa le privesti in ochi pentru ca stii ca sunetul va ramane oricum intiparit acolo, adanc. un echilibru? o discrepanta intre ce stii ca esti si cum esti perceput de fapt. poate ca uneori e bine sa auzi ce nu vrei sa stii. bun. ignori, faci ce ai facut pana acum, te gandesti la prezent. si brusc realizezi ca ai pierdut cateva culori, in cateva pahare de vodka cu cola, intr-o camera atat de alba incat te-a durut, in articole false, la un eveniment la care ai fi vrut sa platesti pentru cocktailu ala, numai ca barmanu sa se opreasca din avansurile care ti se prelingeau pe piele si ai fi vrut sa o rupi. poate abia cand esti gol poti sa faci o harta mentala a unui traseu pe care ti-l doresti cu adevarat. dupa ce dezamagesti si dupa ce te complaci in situatii care nu te fac mandra de cine esti. de ce ai facut asta? pentru ca macar ai realizat ca adevarul nu este in conformism, in confortabil, in cum se asteapta altii sa fie. ai avansat cu un nivel si e bine. si cand stai toata ziua in pat si in loc de posterul sex pistols ti se deruleaza in fata imagini cu viata in care esti protagonist, realizezi ca esti tu si ca e ok.

si cand nu stii ce e mai relevant, ce vrei sa fii sau cine crezi ca esti, apar personajele care nefacand nimic, aduc lumina aia pe care o ingropasei demult. lumina care invaluie, te seaca, te rascoleste pana la sangerare si iti confirma ca nu ai pierdut de fapt nimic pe drum.

o bere, un prieten care te stie de 5 ani si un lac compun o realitate care te nauceste mai rau decat cele mai puternice halucinogene. pentru ca realitatea este cea care te loveste cu senzatii despre care nu stiai nimic, si razi cand iti dai seama ca ai fost un prost incercand sa fugi de ele. si cum ajungi din nou la tine intr-un context asa banal? stabilim ca limbajul e pervers, ca simpla enuntare a unei idei imprima o impresie puternica asupra celeilalte persoane. si din momentul in care intervine gandirea falsa, uiti iar de ce simti de fapt. lasi cuvintele si incerci sa simti ceva. unde ai simtit ultima data, cand? un cerc care pulseaza in stomac si se ridica navalnic spre gat. ultima oara cand te-a durut de cat de tare ai simtit? atat de tare incat ai zis ca e fals, e ireal si ca vrei sa scapi de tot. ultima data cand ai fost strans in brate atat de tare incat caldura te-a facut sa te topesti in propriul sine? ultima data cand un apartament cu tapet vintage te-a golit de ganduri si te-a lasat liber si tremurand intr-o bula atemporala in care cuvintele nu-si aveau rostul? ultima data cand atingerea pe mana a unei prietene ti-a confirmat faptul ca si tu, si ea sunteti acolo si asa o sa fie mereu? ultima data cand ai evitat o privire de frica sa nu se vada? ultima data cand in loc sa lasi totul sa curga ai spus stop, eu revin la altceva mai banal pentru ca e mai simplu asa?

si uite asa ajungi iar la tine. sunt lucruri pe care trebuie sa le faci ca sa ajungi aici, si nu sunt gresite. inveti sa te cunosti si sa iubesti drumul pe care l-ai ales, pentru ca stii ca undeva, acolo unde te va duce, te vei contopi iar cu lumina si atunci, in sfarsit, o sa lasi sa se vada asta si n-o sa te mai indoiesti de ce simti niciodata.